0753 770 844CONTACT
0item(s)

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Product was successfully added to your shopping cart.

Stil de viață

Stilul de viata este preluat intr-o masura mai mare sau mai mica de obiceiurile parintilor - obiceiuri cu care am fost obisnuiti din frageda copilarie. Asadar, influenta parintilor este incontestabila.

Totusi, stilul de viata este influentat si de educatia din afara familiei, de societatea in mijlocul careia traim. Persoanele care provin din familii in care se fuma si se consuma alcool fumeaza si beau intr-o proportie mai mare decat cei cu parinti abstinenti, chiar daca au aceeasi educatie si traiesc in acelasi mediu social.
Nu se poate trece peste faptul ca multi copii proveniti din familii abstinente, datorita influentelor celor din jur, devin sclavii fumatului si ai alcoolului. Stilul de viata este determinat, cel putin partial si din informatiile pe care le avem, de cunostintele castigate din cele auzite, citite sau vazute. In ultimii 20 de ani s-a observat ca persoanele cu o educatie scolara mai mare fumeaza intr-un procent mai mic si au redus consumul de de grasimi, de alcool si de cafea, luandu-si timp pentru activitate fizica si facand sport nu numai prin intermediul televizorului.

Chiar daca ne gasim intr-o societate secularizata, stilul de viata este influentat si de un alt factor, si anume credinta religioasa. Religia ne ajuta si in problemele de sanatate si ca un stil de viata marcat de o anumita convingere religioasa poate duce la o viata mai sanatoasa si mai lunga.

 

 

Stilul de viata influenteaza sanatatea si longevitatea

Factorii care influenteaza sanatatea noastra se pot imparti in patru grupe:

  • factori biologici: Inzestrarea sau predispozitia genetica, varsta, diferite infectii, alergii;
  • factori de mediu: ocupatia, aerul, apa, mijloacele de circulatie, statutul social;
  • stilul de viata:alimentatia, sedentarismul, stresul, drogurile, medicamentele;
  • sistemul de organizare a societatii: asigurarile de boala, masurile profilactice, cheltuielile legate de ingrijirea sanatatii.


Doi autori americani, Belloc si Breslow au initiat un studiu, pentru a vedea care factori ai stilului de viata ajuta la prelungirea vietii. Au identificat 7 factori de sanatate, dupa cum urmeaza:

  • Zilnic, 7 sau 8 ore de somn.
  • Sa nu se manance nimic intre mese.
  • Masa de dimineata sa fie luata cu regularitate.
  • Mentinerea greutatii corporale in limite normale.
  • Activitate fizica efectuata in mod regulat.
  • Abtinerea de la alcool sau, cel putin, un consum moderat.
  • Abtinerea de la fumat.


O alta modalitate de a evalua impactul stilului de viata asupra longevitatii este luarea in consideratie a asa-numitei "varste sanatoase".
De exemplu, o persoana de 50 de ani care practica un numar suficient de obiceiuri sanatoase poate avea aceeasi varsta fiziologica sau aceeasi sanatate ca o persoana de 35 de ani. Am putea spune ca varsta sanatatii persoanei respective este de 35 de ani. In schimb un om de 50 de ani, care nu a respectat un stil de viata sanatos, poate avea o sanatate corespunzatoare varstei de 70 de ani.
Printr-o justa folosire a vointei, stilul de viata poate fi schimbat, deoarece puterea de a decide, de a face alegeri si de a urma calea aleasa fac parte din natura umana. Si pentru a lua hotararile necesare trebuie sa fim, in prealabil, informati.